Fructe antice: patru fructe uitate într-o înghețată

Prin livezile vechi din Italia mai cresc pomi pe care aproape nimeni nu-i mai plantează. Italienii le spun fructelor lor „frutti dimenticati”, adică fructe uitate. Patru dintre ele – caisul violet, cornul, păducelul spaniol și moșmonul japonez – dau aroma bazei Sprint Fructe Antice, pentru gelaterii și pentru înghețata soft. Iată cine sunt.

Ce sunt fructele antice

Nu sunt fructe exotice, ci soiuri vechi, cultivate odinioară prin grădini și livezi. Cu timpul au fost înlocuite de fructe mai mari, care se transportă și se vând mai ușor. Astăzi le mai găsești la câțiva pomicultori pasionați, câteva săptămâni pe an la piață sau în dulcețurile făcute în casă. Pe unul dintre ele îl știm bine și în România: cornul, din care se face dulceața de coarne.

Caisul violet

Caisul violet, numit și cais negru, este o încrucișare apărută de la sine între cais și corcoduș. Botaniștii l-au descris în secolul al XVIII-lea. Italienii îi spun „biricoccolo” și îl găseau mai ales în câmpia din jurul Bolognei și în Romagna, adesea lângă bisericile vechi de la țară sau prin grădini. Fructul arată ca o caisă mică, cu coaja violet închis, uneori aproape neagră, și se coace în iunie–iulie. Gustul stă între caisă și prună. Astăzi îl mai cresc doar colecționarii și pasionații de fructe uitate.

Cornul

Cornul crește prin pădurile de deal și la marginea lor, din centrul și estul Europei până în Caucaz. Coarnele seamănă cu o măslină sau cu o cireașă alungită, au un sâmbure tare și un gust acrișor. Se coc în august și sunt bune de cules când se desprind de pe ram la o atingere ușoară. Din ele se fac sucuri, siropuri, dulcețuri și lichioruri. Lemnul cornului e foarte dur: din el se făceau spițe de roți, cozi de unelte și sulițe. Legenda spune că Romulus a aruncat o suliță din lemn de corn care s-a înfipt atât de adânc în pământ încât a prins rădăcini, iar copacul a devenit sfânt pentru romani.

Păducelul spaniol

Păducelul spaniol, „azzeruolo” pentru italieni, este un pom mic din jurul Mediteranei, rudă cu păducelul de la noi. Fructele sunt rotunde, de 1–2 cm, roșii, galbene sau albicioase, după soi, și seamănă cu niște mere în miniatură. Au un gust dulce-acrișor și se coc în septembrie. Odinioară erau prin multe grădini; astăzi au ajuns atât de rare încât italienii le pun pe lista fructelor uitate. Din ele se fac gemuri, jeleuri și fructe în alcool.

Moșmonul japonez

Moșmonul japonez vine din dealurile din sudul Chinei și se cultivă de mult în China și în Japonia; europenii l-au cunoscut din descrierile călătorilor și ale botaniștilor din secolele XVII–XVIII. Este un pom mereu verde, cu frunze mari și aspre, și are un obicei rar printre pomii fructiferi: înflorește toamna sau la începutul iernii, iar fructele se coc primăvara. Fructele sunt ovale sau în formă de pară, de 3–5 cm, cu coaja galbenă sau portocalie și miezul dulce-acrișor, cu note de caisă și piersică. În Europa se cultivă mai ales în Spania și în sudul Italiei.

O aromă nouă în vitrină

O aromă pe care clienții nu o cunosc are nevoie de o poveste. „Fructe antice” stârnește întrebări, iar răspunsul încape pe o etichetă: patru fructe vechi, pe care puțini le-au gustat. Câteva idei pentru gelaterie sau pentru aparatul soft:

• scrie pe eticheta din vitrină numele celor patru fructe;
• dă-le clienților o linguriță de gustat: o aromă nouă se vinde mai ușor după ce a fost gustată;
• așază-o lângă aromele de fructe cunoscute, pentru cine vrea să încerce altceva;
• povestește pe scurt istoria fructelor în meniu sau pe rețelele sociale.

Baza Sprint Fructe Antice

Baza Sprint Fructe Antice este un premix concentrat, cu aromă de fructe antice, pentru gelaterii și pentru aparatele de înghețată soft. Se prepară la rece, cu apă. Vine în pungi de 1,25 kg și nu conține gluten. Doza și modul de preparare sunt scrise pe pungă și în fișa produsului.

Alte arome găsești în categoria baze de fructe pentru înghețată, iar pentru aparatele soft în baze pentru înghețată soft. Ai o întrebare? Scrie-ne.

Imaginea de sus: caisul violet (Prunus dasycarpa), planșă din „Edwards’s Botanical Register”, 1829, domeniu public.